Jargon TRIBURILE

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Jargon TRIBURILE

Mesaj  Tullio25 la data de Mar 18 Aug 2009 - 19:47



Academie / trib : Trib creat/asimilat de "tribul principal", în care de multe ori cei începători sunt recrutaţi sub premiza de a învăţa jocul şi a li se oferi protecţie. În realitate, acestea sunt, de obicei, asociate de triburile care sunt mai interesate de puncte decât de trupe şi odată ce un jucător ajunge la un anumit număr de puncte acestuia îi va fi permis accesul la tribul principal. În general, strategie neagreată de triburile formate din jucători cu experienţă dar foarte des întâlnită în cazul lumilor cu o limitare a numărului de membrii în trib.

Act de război : Orice acţiune făcută de un jucator dintr-un alt trib care cauzează tribului propriu un prejudiciu de orice fel. Cele mai uzuale se referă la atacuri (chiar şi spionaj) asupra jucătorilor tribului propriu, organizate sau locale. Legi nescrise includ aici şi invitaţiile între aliaţi, adăpostirea de refugiaţi etc. De cele mai multe ori se încearcă luarea de măsuri împotriva jucătorului vizat din partea tribului propriu. În lipsa lor, declararea războiului se face printr-o scrisoare adresată tribului vizat prin informarea motivelor care au stat la baza deciziei. Este imoral ca razboaiele să fie declanşate fără a anunţa, elementul surpriză invocat de cele mai multe ori putând ştirbi imaginea triburilor care fac asta, avantajele create în acest mod se pot transforma în dezavantaje pe termen lung.

Adeziune (sat): Fiecare sat are iniţial adeziunea 100% Când eşti atacat de un alt jucător, cu un nobil, adeziunea va scădea la fiecare atac cu valori cuprinse între 20 % - 35 %. În cazul în care adeziunea unui sat ajunge la 0 % sau sub această valoare, atacatorul preia controlul satului. Acest lucru este cunoscut sub numele de înobilare a unui sat, urmând ca trupele care sunt în afara satului să dispară.

Atac comun (Gang-bang) : Actul prin care mai mulţi jucători atacă aceeaşi ţintă. Sau la o scară mai largă, mai multe triburi atacă acelaşi trib. Operaţiunea necesită o organizare foarte bună, eficienţa atacurilor depinzând de capacitatea atacatorilor de a se coordona, precum şi de implicarea acestora în număr cît mai mare. Dacă se convine şi la o împărţire corectă a prăzii, jucătorii care fac asta vor fi greu de oprit în dezvoltarea lor. De multe ori, jucătorii care vânează rank 1 la ODA participă cu atacuri de curăţare. fără a avea pretenţia la pradă.

Atac fals (fake) : Tehnică de joc în care un jucător trimite un "atac fals" către un alt jucător, eventual de mai multe ori de pe un sat sau diferite, constând dintr-un singur topor sau berbec, de exemplu, sau un minim de trupe acceptat pentru atac, funcţie de lumea de joc. În mod tipic, folosite în timpul războiului pentru a fi confundate cu atacurile reale şi au ca scop ducerea în eroare a inamicul vizat. Sunt cunoscute cazuri în care jucători care s-au trezit cu peste 1000 atacuri (din care multe false) au dat ştergere cont, sub presiunea acestor atacuri.

BB-coduri : Coduri care ajută la schimbarea aspectului posturilor de tip text, sau de a introduce link-uri, imagini sau citate din alte posturi.

Clasament (Ranking) : Top (listă de poziţionare) al jucătorilor / triburilor determinat de numărul de puncte în orice domeniu. Fiecare jucător / trib are un punctaj global asupra nivelului de dezvoltare, un punctaj pe continent,. un punctaj ca atacator (ODA: Opponents Defeated as Attacker – Inamici învinşi ca atacator) - indică câte trupe inamice a distrus atacând alţi jucători, un punctaj ca apărător (ODD: Opponents Defeated as Defender – Inamici învinşi ca apărător) - indică câte trupe inamice a distrus apărându-se şi un clasament combinat ODA+ODD. Opiniile diferă cu privire eficacitatea acestor clasamente, ele fiind sugestive în funcţie de etapele de dezvoltare ale lumilor pe care joacă, ştiut fiind că jucători cu punctaj mare la începutul lumii se regăsesc în număr foarte mic mai târziu în topuri, precum şi cei cu scoruri mari la ODD spre exemplu care ajung acolo din cauza înobilării lor.

Concediere : Când un jucător este demis de un trib în urma actelor de indisciplină sau inactivităţii, a nerespectării regulamentului interior.

Comerţ liber : Capacitatea de a trimite resurse pentru jucători în joc, prin intermediul pieţei, fără a fi nevoie să faceţi schimb la târg. Există o perioadă în care acest comerţ este interzis.

Curăţare : Descrie actul de eliminare a tuturor trupelor într-un sat adversar. Adică "Am curaţat jucătorul X, aşa că acum ar fi un moment bun pentru a-l înobila". Desigur, dacă nu cumva acesta a evitat atacul sau primeşte/trimite sprijin de pe alte sate. Între curăţare şi înobilare se recomandă să treacă cât mai puţin timp.

D / Defensivă / Apărare: Lăncieri, săbii, arcaşi, cavaleria grea şi uneori catapultele alcătuiesc armata cu care un jucător se apără.

Defect / Bug : Este atunci când aplicaţia rulează cu defecte de sistem. Se recomandă aca acestea să fie anunţate, beneficiile ulterioare în urma exploatării acestora fiind ilegale şi sancţionabile.

Evitare (Dodging) : Tehnică de joc în care un jucator care consideră că nu poate înfrunta un atac trimite toate trupele din sat chiar înainte de sosirea lui, prin urmare, cruţă trupele proprii. Trebuiesc avute în vedere pierderea zidului şi a clădirii principale cu ocazia primului atac (de curăţare).

Emblemă : Imagine utilizată de un trib sau jucător la profil. În general vorbind, o emblemă nu este completă fără a conţine cel puţin o parte din următoarele : sânge, întuneric, umbra, săbii sau alte arme albe, în funcţie de starea jucătorului, sau, mai nou, citate din Cioran sau Paller ori fraze celebre (de obicei în limbi de circulaţie internaţională). Este, în fapt, contribuţia acestui joc la dezvoltarea culturii generale a multora dintre jucători.

Farmare (agricultură) : Acţiunea prin care un jucator trimite trupe pentru a obţine resurse într-un sat care devine astfel "fermă", indiferent dacă satul este, de fapt, ocupat sau nu. Este singurul moment în care se folosesc trupe defensive în atac, pentru a spori capacitatea de transport a resurselor.

Fermă : Sat atacat constant pentru resursele sale, "jefuirea" acestuia împiedicând dezvoltarea clădirilor şi antrenarea trupelor. Dacă aţi fevenit fermă, se recomandă evitarea atacurilor de jefuire pentru cruţarea trupelor, creşterea ascunzătorii şi a zidului şi solicitarea de sprijin, eventual. Termenul mai este folosit şi pentru a descrie totalitatea trupelor dintr-un sat, funcţie de capacitate.

Forum comun : Folosite atunci când două sau mai multe triburi vor sa creeze o secţiune comună pentru o comunicare mai bună şi dezvoltarea de strategii comune. Se pot crea topicuri comune şi împărţite cu orice trib prin acceptarea de către acesta.

Fuziune : Când două triburi cad de acord să îşi alăture forţelor şi a crea un singur trib. Motivele pot varia în funcţie de desfăşurarea faptelor, de cele mai multe ori se recurge la ele în faţa unui pericol iminent, pentru a face faţă mai bine acestuia.

Grup (Cluster - jucător) : Un grup de sate deţinute de un jucător. Este de preferat ca jucătorii să aibă mai multe sate grupate (foarte apropiate), în scopul de a face mai uşor faţă atacurilor datorită distanţelor mici dintre ele. În noile versiuni, prezenţa bisericii conduce de asemenea la o strategie mai ordonată în alegerea poziţiei satelor şi grupării lor sub protecţia acesteia.

Grupă (Cluster - trib): O serie de jucători în apropiere unul de altul care colaborează în acţiuni de atac / defensive comune.

Jucător singuratic (solo) : Un jucator care a ales să joace singur, fără a se alătura unui trib. De obicei, o tehnică adoptată la începutul lumilor, în timp ce triburile abia se formează, se desfiinţează, fuzionează, sunt distruse, etc. Acest lucru permite unui jucător să-şi definească foarte clar prezenţa pe teritoriul lui, fără să-şi facă griji despre colegi de trib sau aliaţi, precum şi posibilitatea de a observa trib care ar putea fi de valoare şi la care pe viitor să dorească a adera.

Loialitate (trib): Dorinţa de a lupta alături de un trib în timpul unui război, de a-i fi fidel în orice condiţii.

Inactiv : Un jucător a cărui activitate principală este cu totul alta decât jocul în sine, sau care din diverse motive părăseşte contul, fără a lăsa locţiitor.

Invitaţie : Cerere de intrare în trib care odată acceptată înseamnă automat aderarea jucătorului. Dacă sunteţi deja într-un trib aveţi nevoie de a-l părăsi pentru a vă vedea invitaţiile şi a intra în altul, eventual.

Începător (Newby) : Un nou jucător promiţător, dornic să înveţe, receptiv. Este de preferat compania lui în detrimentul unuia ştiutor dar neascultător.

Începător etern (NooB) : Un jucător care nu arată nimic. Nou sau vechi, acesta este mereu contra, nu poate fi educat, nu face decât să încurce lumea, i se explică mereu fără nici un rezultat. Părăseşte tribul, satele, jocul sau , mai rău, continuă în delăsare şi inactivitate. De evitat !

Început nou : Când un jucător alege să renunţe la actuala locaţie său şi optează pentru reluarea jocului de la 0 (saupunctajul minim, funcţie de setările lumii). În mod normal, făcut pentru unul din motivele : după aderarea la o lume, un jucător poate să repornească în cazul în care este nemulţumit cu locaţia sa sau atunci când este înobilat de un jucător mai puternic poate să repornească în loc să petreacă mai mult timp pentru cauză pierdută. De cele mai multe ori, atunci când jucătorii sunt pe cale să fie cuceriţi definitiv, aceştia vor reporni jocul. Se cunosc cazuri când aceştia sunt concediaţi chiar înainte de a fi înobilaţi total astfel încât să nu se strice statisticile tribului din care face parte. Repornirea este posibilă numai atunci când jucătorul deţine un singur sat. Mai nou se poate opta pentru ca noua locaţie a satului să fie în mjlocul actualului trib (numai pe anumite lumi).

Innobilare : Act de preluare al satului altcuiva. Se manifestă prin atacuri succesive şi reuşite cu nobilul, până cînd acesta reuşeşte să convingă sătenii şi să scadă adeziunea acestora sub 0.

Locţiitor / Sitter : Permiterea unui alt jucator să ia controlul asupra contului dvs., prin intermediul Setări – Sitter, proces in-game prin care se asigură o dezvoltare continuă şi un acces de lungă durată on-line. Una din cheile jocului, este şi cea mai predispusă activitate la încălcarea regulamentului, jocul având o serie de limitări în privinţa contului propriu şi al celui de sitting, multe dintre acestea încă nedesluşite şi foarte încâlcite

Mesaje / Mails in-game : Mesajele in-game, cu ocazia desfăşurării atacurilor sunt, de multe ori, folosite strategic de către jucători. Fie că vor să li se confirme activitatea jucătorului ţintă (prin citirea mesajului) fie că le aduce acestora la cunoştinţă că urmează ca asupra lor să se coboare bomba nucleară (renunţând astfel la elementul surpriză în detrimentul stării de frică imprimat în tonul mesajului), acestea au rolul de a crea stări emoţionale care de multe ori conduc la închiderea pc, astfel că atacatorul îndeplineşte o formalitate în înobilarea satului. Desigur, după această acţiune, atacatorul se va aştepta la un mesaj-răspuns de felicitări, admiraţie şi respect din partea celui înobilat, cu menţionarea familiei de obicei soră/mamă necunoscute încă. Dacă însă cel atacat se grăbeşte cu insultele, poate fi raportat şi penalizat ca jignire sau, mai rău, afişat pe forumul extern întru amuzamentul tuturor.

Multi-conturi : O practică ilegală întâlnită de obicei la începutul lumilor pentru ca jucătorul să-şi creeze anumite avantaje prin deţinerea a două sau mai multe sate, ulterior acestea fiind înobilate fără împotrivire şi păstrate pe un singur cont. De obicei, recunoscute şi datorită crizei de inspiraţie dovedită de jucători care crează conturi cu nume apropiate ca : trishor1, trishor2, trishor3.

O / Ofensivă / Atac : Topoare, Cavalerie uşoară, Cavaleri arcaşi, Cavalerie grea, Berbeci si Catapulte cuprinde unitatile de atat pe care le are la dispoziţie jucator.

Preformare (Premade): O selecţie care se face înainte o deschidere de lume, de obicei iniţiată de jucători care au o idee despre joc şi caută să formeze un trib puternic, din jucători de acelaşi calibru.

Rătăciţi / Nomazi, apatrizi, trib-hoppers (ţopăitori) : Jucători care schimba excesiv de des triburile. Trib-hoppers au tendinţa de a-şi face o reputaţie proastă prin nestatornicie, la fel de uşor aderând la un trib pe cât de uşor îl părăsesc, indiferent de cât de mult au fost ajutaţi, sprijiniţi de acesta. Oportunişti, au obiceiul de a părăsi triburi aflate în impas şi a trece la alte triburi, pentru a evita războiul, sau o fac în absenţa unor drepturi pe care conducerea întârzie să le acorde.

Refugiat : Un jucator care este sub atac în căutarea unui trib la care să adere sau în imposibilitatea de a fi sprijinit de actualul său trib, în scopul de a obţine de protecţie de la ei. Regula generală este de a demite jucători în cazul în care sunt consideraşi a fi refugiaţi şi lăsaţi la dispoziţia atacatorului.

Rezervare (claim) : Secţiune distinctă în forumurile interne ale triburilor pentru indicarea cererii jucătorilor asupra obiectivelor viitoare a inobilarilor, pentru a evita conflictele intre doi sau mai multi jucatori care încearcă să ia în acelaşi sat. Începând cu noile versiuni ale jocului a fost creată posibilitatea împărţirii forumului, la rezervări putând participa şi triburile cu care există diplomaţie.

Santinela : Sistem de alertă practicat de unii jucători care trimit sprijin în satele colegilor în scopul de a fi alertat când aceştia sunt atacaţi, chiar dacă nu sunt on-line. În funcţie de rapoartele primite se poate deduce dacă este un simplu spionaj sau atac cu pierderi masive.


Ultima editare efectuata de catre Tullio25 in Vin 4 Mar 2011 - 19:19, editata de 2 ori

_________________
I'm a Bad Muder Fucker !

Tullio25
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 592
Puncte : 1112
Reputatie : 22
Data de inscriere : 25/05/2009
Varsta : 30
Localizare : Bucuresti/Giurgiu

http://membrucir.blogsite.ro/

Sus In jos

Jargon TRIBURILE - part 2

Mesaj  Tullio25 la data de Mar 18 Aug 2009 - 19:48

Sate barbare : Sate deja stabilite în setările unei lumi. Acestea sunt bune pentru a farma devreme, a procura metrii (resurse) şi pentru mulţi jucători noi reprezintă prima alegere a tintei nobililor, deoarece nu se confruntă cu nici un oponent.

Sate bonus : Sat cu însuşiri speciale, existent doar pe anumite lumi, cu diverse "bonusuri" cu caracteristici speciale, cum ar fi extra populaţie, producerea de x-ori mai rapid a trupelor sau resurselor, o mai mare capacitate de depozitare şi negustori etc. Fac parte din setările lumii de la început şi nu în proprietatea jucătorilor, până când acestea sunt înobilate.

Sate abandonate : Sate care au fost deţinute de jucători care fie au părăsit jocul fie l-au început din nou.

Sim City : termen peiorativ folosit în legătură cu jucatori care sunt mult mai interesaţi de construirea satelor lor decât implicarea în război. De cele mai multe ori se pot intui din punctajul mic la ODA (atacatori), provenit din lipsa de oponenţă întâlnită la înobilarea satelor de punctaj mic, de cele mai multe ori părăsite / bonus. Aplică foarte bine cunoştinţele dobândite în jocul cu acest nume din nevoia de a le construi de la zero. Este jucătorul cel mai iubit în acest joc, fiind vânat cu precădere de cei care pun un accent mai mare pe antrenarea trupelor.

Sprijin / suport : Orice trupe de apărare trimise unui jucător sub formă de sprijin pentru a-l ajuta să facă faţă împotriva unui atac. Foarte important a nu se confunda între "atac" şi "sprijin" comenzile la trimiterea de sprijin. Jucătorul sprijinit poate trimite înapoi trupele suport, după ce ameninţarea a trecut. Sprijinul va fi trimis tot odată, în acelaşi convoi toate trupele, dacă timpul de ajungere nu este important, sau pe rând, în funcţie de viteza de deplasare (prima cavaleria grea, apoi lăncierii+arcaşii, în final spadele), în ambele cazuri foarte folositoare fiind însoţirea paladinului pentru o viteză mai mare de deplasare. Retragerea se va face în acelaşi mod.

Sprijin masiv : Tehnica care implică trimiterea de către membrii unui trib a unor trupe de apărare către un anumit jucător, asigurându-se astfel că acesta este "blindat" împotriva atacurilor ce vor sosi. Folosit, de asemenea în pregătirea unui război, pentru jucatorii poziţionaţi pe graniţa.

Sinucidere trupe : Tehnica care implică trimiterea tuturor trupelor către o ţintă cu probabilitate mică a se întoarce. Suiciderea trupelor este făcută pentru unul din motivele : Jucătorul renunţă la cont sau începe din nou, şi alege ca trupele sale să-şi găsească sfârşitul în satul ţintă al duşmanului, jucător ajută un coleg care doreşte să înobileze un sat iar spionajul relevă faptul că trupele sale oricum vor muri, dar ajută şi el cum poate, jucătorul doreşte schimbarea trupelor din sat, din ofensive în defensive sau invers. Acesta din urmă este cel mai bun alibi pentru cei care au descoperit între timp că nu se atacă cu lăncierii, de exemplu.

Spion (spy) : Un jucător care intra un trib exclusiv pentru a furniza informaţii din interior către un alt trib. Utilizat de cele mai multe ori în timpul războiului. Ca regulă generală, este mai bine pentru un trib a nu lansa pe forumurile interne publice, comune informaţii legate de strategia sa, aceasta facându-se pe forumul ascuns sau pe alte canale, aducerea la cunoştinţa tuturor membrilor a diverselor informaţii importante fiind lasată pentru ultimele momente.

Taleri / monede : Unităţi valorice folosite pentru a antrena nobili în Curtea Nobilă. Fiecare nobil are costuri suplimentare, o monedă mai mult decât anteriorul. Fiecare taler este „bătut” cu o anumită cantitate de resurse. Specifice pentru a lumile cu taleri, costurile unui taler sunt 28/30/25 sau la jumătate de preţ, în unele lumi. Dacă nobilul moare, talerii rămân valabili, acesta se recreează plătind numai resursele de formare, 40/50/50.

Tehnologie / Cercetare : Întâlnită numai pe Lumea Clasică, trupele pot fi actualizate la niveluri superioare. Fiecare actualizare este cunoscută sub numele de "tehnologie" sau "cercetare", upgrade-uri ale parametrilor trupelor ce fac obiectul cercetării.

Trenuleţ : O serie de atacuri cu nobil trimise în succesiune rapidă. Format din 4 sau 5 atacuri, acest procedeu asigură înobilarea rapidă a unui sat inamic.

Triburi şcoală : puţine şi rare, un adevărat trib şcoală este, în esenţă, un trib în care jucători cu experienţă au intenţia de a aduce mai jucători noi pentru a-i forma ca viitori lideri de triburi. A nu se confunda cu "Triburi academie".

Ţepuire / Spiking : Precedeu utilizat des în stadiile iniţiale ale jocului, această tehnica presupune că jucători trimit un număr de trupe defensive şi / sau paladinul lor pentru a sprijini sate gri. Acest lucru determină alţi jucători din zona să îşi pierdă trupe când vor încerca să fermeze satul, în special dacă acest lucru se petrece noaptea, în prezenţa bonusului de anoapte pentru apărători pagubele fiind mai mari. Este o tehnică discutabilă cu multe argumente pro şi contra.

Verificare bot : O scurtă verificare prin care se confirmă faptul că un jucător este, de fapt, un simplu muritor, şi nu un robot care accesează jocul în scopul suprasolicitării serverelor, prin care solicită un clic în interiorul unui cerc întrerupt.

Verificare cont : Operaţiuni efectuate de către lideri de trib, periodic, acest lucru este justificat de necesitatea menţinerii unui nivel ridicat al jucătorilor ce fac parte din trib (se urmăresc trupele, nivelurile clădirilor, nivelurile de tehnologie cercetate,etc.) Aceasta este o cerinţă relativ obişnuit atunci când se aplică în cadrul aceluiaţi trib. Extinsă, se referă la anumite bănuieli despre activitatea proprietarului de cont, verifâcndu-se log-urile sau protocolul de CP, de exemplu.

Verificare prezenţă : Se face de obicei sub forma unui topic pe forumul intern al tribului, prin care se solicită "semnarea" (o postare-răspuns), pentru a se asigura că toată lumea este activă. O altă metodă este de a trimite o circulară la toţi membrii tribului şi a verifica citirea acesteia.

Zidul alb : Sprijinirea unui sat cu spioni astfel încât să se prevină atacatorii de la obţinerea de informaţii cu privire la apărarea existentă. Destul de des jucătorii cu experienţă apelează la această tehnică pentru apărarea satelor de la graniţă, în lipsa trupelor de apărare, iar inamicul întârzie atacurile în lipsa informaţiilor.

Dictionar pentru avansati

Apărare încrucişată : Când doi jucători trimit apărarea lor ca suport în satele celuilalt. Aceasta înseamnă că atunci când doar unul este atacat acesta poate retrage înapoi sprijinul său, chiar şi în cazul în care celălalt jucător este deconectat.

Asediu : Strategie de dezvoltare prin care se urmăreşte încetinirea sau oprirea completă a creşterii adversarilor. Întâlnită în special la începutul lumilor, jucătorii atacă cu catapulte şi dărâmă clădirile adversarilor pentru a le stopa dezvoltarea. Sunt urmărite în special clădiri costisitoare ca timp (fierăria) sau care întârzie antrenarea armatelor (cazarmă, grajd).

Avid de puncte (Point whore) : Jucator care se preocupă de colectarea punctelor, mai degrabă decât de antrenarea trupelor. De obicei nu rezistă prea mult, fiind ţintele preferate ale veteranilor. Schimbă des triburile în căutarea celor care le oferă protecţie şi diplomaţie potrivită.

Banare : Stopare a jucătorilor care încalcă regulile (cele mai uzuale cu privire la accesul pe unul sau mai multe conturi, împărţirea legăturii de internet sau sitter) , starea de imposibilitate de a mai juca. Este impotriva regulilor de a discuta despre interdicţii pe forumuri publice. Sancţiunile pot fi contestate, prin trimiterea de tickete aici. Printre cele cunoscute sancţiuni, referitoare la multiaccount : în faza de început, până la 600 de puncte, pedeapsa este restart, în continuare se retrage 1/3 din cont, dacă nu au existat interacţiuni. Dacă acestea există, pedepsele pot fi de retrage 1 sat la fiecare 5 comenzi ilegale (în cazul interacţiunilor cu trupe) sau retragere 1 sat la fiecare 1 milion de resurse (interacţiuni cu resurse). Dacă aceste retrageri duc la pierderea a mai mult de 50 % din cont, jucătorul în cauză dă restart obligatoriu. Ca regulă generală, din cele două conturi care au interacţionat se sancţionează cel mai mare în punctaj. Pe perioada suspendării (banării) conturile sub anchetă sunt atacabile sau nu, funcţie de setările lumii.

Comutare rapidă / fast tabbing : Procedură de comutare sau închidere între ferestrele firefox sau opera, folosind comenzi rapide de la tastatură, în scopul executării de comenzi rapide, cum ar fi atacuri “la secundă“. De multe ori, succesul unui atac depinde de aceste comenzi, jucătorul atacat fiind pus în mare dificultate pentru a executa manevra de evitare.

Cont susţinut (push/legal): În cazul în care un jucător reporneşte jocul fiind înobilat în mijlocul tribului sau la marginea hărţii, colegii livrează resurse de stimulare a acestuia, singura preocupare a lui fiind antrenarea trupelor. Efectele se văd imediat, jucătorul poate domina zona în foarte scurt timp..

Cont susţinut (push/ilegal): Când un jucător face mai multe conturi pentru a trimite trupe de sprijin sau resurse conturilor iniţiale pentru a încerca să obţină un avantaj nemeritat.

Contra-atac / ripostă : Tehnică de joc în care jucătorul A calculează când trupele jucăturului B se vor întoarce la în satul, după un atac. Se execută un atac pentru a lovi jucătorul B imediat ce trupele acestuia ajung în sat. În mod obişnuit, această tehnică este folosită după ce jucătorul A execută o evitare (dodge), apoi execută atac de pe satul atacat (dacă este de atac) sau un altul pentru a surprinde atacul jucătorului B imediat ce acestea revin în sat. Folosită de jucătororii de speed şi nu numai.

Coordonare (in-time) : Tehnica de joc prin care atacurile asupra ţintei se coordonează, de pe mai multe sate, într-un timp cât mai scurt. Astfel, în funcţie de poziţia satelor, se trimit mai întâi atacuri cu trupe mai leneşe (nobili) apoi alte atacuri, momentul declanşării acestora fiind calculat funcţie de timpul de parcurs.

Deghizare punctaj : Demolarea poate ascunde schimbări ale nivelurilor clădirilor şi schimbarea acestora, precum şi al profilului satului, strategie anti-monitorizare. Are, de asemenea, valoarea strategică în lumile cu biserică - poate fi folosită pentru a ascunde punctele de creştere de construcţie a unei biserici cu demolarea altor clădiri.

Grabă (rush) : Procesul prin care un jucator se concentrează pe atingerea unui obiectiv stabilit, de obicei de punctaj, cu neglijarea antrenării armatelor necesare a apăra acele puncte. Întâlnită în special la începutul lumilor când mulţi jucători se grăbesc să scoată nobili pentru a mări numărul de sate. Ulterior, celor care dispun de armata le este foarte uşor să cucerească jucătorii grăbiţi.

Kamikaze : Jucător de obicei mic, apărat de un jucător foarte mare sau de trib, cu profil ofensiv, exclusiv pentru curăţarea satelor inamice prin prisma moralului mare asupra celorlalţi şi a protecţiei moralului mic pe care îl au ceilalţi asupra sa.


Margine (Rimming) : Actul de deposedare al unui jucător de toate satele, şi trimiterea acestuia la marginea lumii. Un termen care nu mai este de actualitate, dată fiind posibilitatea alegerii noii locaţii în mijlocul tribului, în cazul repornirii jocului de cel înobilat.

Modelare ferme : Asemănătoare asediului, pentru sate de barbari, se asigură prin aceasta pierderi minime în cazul farmărilor prin îndepărtarea zidului şi dărâmarea clădirilor de punctaj, pentru a nu deveni ţinte pentru eventuali jucători şi a fi păstrate ferme. Nu se recomandă cucerirea acelor sate.

Monitorizare : Activitate nelipsită în triburile serioase prin care jucătorii proprii sunt urmăriţi în ce priveşte progresele înregistrate, de asemenea, cei din triburi rivale. Se obţin informaţii preţioase cu privire la inactivitate, înobilare curentă, recrutări etc.

Moralul : Un mecanism de protecţie pentru jucatorii mai mici. Jucători cu punctaj mult mai mare decât ţinta lor au un mare handicap care reduce puterea de atac a trupelor în funcţie de diferenţa de mărime între atacator şi apărător cu până la 30%. Se recomandă o bună gestionare a dezvoltării clădirilor şi o ponderare a nivelului punctelor şi pentru a beneficia de un moral cât mai bun în raport cu adversarii.

Nuke : Atac full care precede trenuleţul de nobili, fermă de curaţare în formule diverse, funcţie de situaţie. Topoare, cavalerie uşoară sau cavaleri arcaşi, în diverse proporţii, însoţiţi de berbeci (zid) şi catapulte (de obicei piaţa).

Preînobilare (Cupping) : Acţiunea de înobilare proprie atunci când adversarul a lăsat adeziunea satului sub 25, jucătorul trimite un nobil pe satul propriu care, odată “cucerit” va avea adeziunea 25, sporind astfel şansele de păstrare a satului..

Recuperare (re-înobilare) : Presupunând că un sat se întâmplă să fie înobilat, acest lucru implică o acţiune de sincronizare cu un nobil propriu care atacă imediat după ultimul nobil al adversarului având ca efect, prin urmare, recuperarea satului.

Retragere : Versiune elegantă de renunţare (vezi scuze).

Sat trambulină : Sat intermediar, obligatoriu cu curte nobilă, de relocare în altă parte a hărţii; poate deveni vulnerabil în lipsa unui blindaj corespunzător fiind izolat de restul jucătorului; se recomandă cucerirea unui cluster de "trambuline"


Scuze : Tradiţionala scuză a jucătorilor cuceriţi este legată de viaţa reală. Scuzele pot include, dar nu se limitează la : nu am timp de asta acum altfel erai istorie de mult, mă duc în concediu la mare şi nu mai intru că nu îmi luai nici un sat, a picat netul chiar cînd îmi luai satul, astfel că nu am putut cere sprijin etc.

Siding : Tehnică prin care jucătorii cu experienţă pot juca simultan pe un cont.
Link catre tutorial

Sprijin domino : Manevră de susţinere cu trupe de apărare executată de jucătorul atacat pe mai multe sate - A, B, C, atacuri care sosesc în acelaşi timp. Prin acesta se trimit trupe ca sprijin din satul A în satul B imediat după atacul de curăţare, din B în C şi din C în A (sau variante, funcţie de timpii de parcurs). Coordonarea trebuie să fie foarte bună, existând riscul ca, în cazul cuceririi satului A înaintea atacului asupra satului B, trupele suport din B să dispară, astfel că se va pierde şi satul B, pe principiul dominoului.

Sprijin încrucişat : Aceeaşi manevră în cazul a două sate, se sprijină din A în B şi din B în A.

Strecurare (sniping) : Tehnică prin care jucătorii cu experienţă programează retragerea trupelor defensive propii în satele atacate, în scopul apărării acestora, chiar între nobili sau după atacul de curăţare. Presupune un calcul exact al timpului de retragere şi o coordonare cu timpul ajungerii trenuleţului de nobil, eventual.

Pass : Tehnică prin care poți evita atacurile unui jucator pentru 24 de ore prin pasare de sitter.Metoda aplicată în timpul atacurilor poate cauza daune majore.

Enjoy Basketball

_________________
I'm a Bad Muder Fucker !

Tullio25
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 592
Puncte : 1112
Reputatie : 22
Data de inscriere : 25/05/2009
Varsta : 30
Localizare : Bucuresti/Giurgiu

http://membrucir.blogsite.ro/

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum